„Rămâneți statornici și veți dobândi viața”.

După lunga călătorie pe care evanghelistul Luca ne-a relatat-o în duminicile trecute, în sfârșit Isus, împreună cu apostolii, a ajuns la Ierusalim. Apostolii priveau cu uimire splendoarea Templului din cetatea sfântă și comentau despre acesta: cât este de frumos, de măreț, cum este împodobit cu pietre prețioase, ce bogăție conține ș.a.m.d. Pe când ei încă discutau, Isus îi întrerupe pentru a le spune un lucru teribil: „Vor veni zile în care din tot ce vedeţi nu va rămâne piatră peste piatră; totul va fi distrus!” Am putea să ne imaginăm cu ușurință ce a mai rămas din bucuria lor atunci când au auzit de pe buzele lui Isus că va veni o zi în careTemplul lor, atât de frumos, va fi distrus… Ca și cum această prezicere nuJames_Tissot_The_Prophecy_of_the_Destruction_of_the_Temple_525 ar fi fost deajuns, Isus a început un lung discurs în care le-a vobit ucenicilor săi și despre alte evenimente tulburătoare: războaie, epidemii, cutremure, persecuții… . Cum au reacționat, în cele din urmă, ucenicii la auzul acestor preziceri?… cu siguranță că nu s-au bucurat! Dar nouă, celor de azi, ce gust ne lasă în suflet aceste cuvinte ale lui Isus referitoare la evenimentele ce vor avea loc în viitor? Nu provoacă toate acestea o oarecare revoltă în inima noastră, astfel încât am fi tentați, mai ales la vederea atâtor rele din jurul nostru, să ne întrebăm: ce face Dumnezeu sau unde este Dumnezeu, de ce nu intervine? Sau poate am vrea chiar să-i spunem lui Isus: „Dar cum, Doamne, nu sunt ajuns cele pe care le vedem la telejurnale, pe care le auzim la radio? Tocmai de la tine trebuie să auzim despre astfel de lucruri? De ce ne vorbești astfel?”Și poate că, drept răspuns, ne-ar fi dat să auzim: „Nu vă înspăimântați. Aveți răbdare și ascultați-mă până la capăt: eu însumi voi fi alături de voi și niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde.”

Despre episcopul african, Monseniorul Chichester din Salisbury, se relatează că într-o zi l-a surprins pe Pius al XII-lea cu această întrebare:

– „Sanctitate, dormiți bine noaptea?”

– „Păi, da, dorm bine. Dar… de ce mă întrebați?”

– „Uitați-vă, Sfinte Părinte, când eram mic, aveam în casă o femeie care se îngrijea de noi. Când ne băgam în pat ne spunea să ne rugăm un „Bucură-te, Marie” „pentru Papa de la Roma, ca să doarmă liniștit, în ciuda multelor sale preocupări”. De atunci am recitat mereu acest „Bucură-te, Marie”. Adevărul e că eram curios să văd dacă dă roade.”

Evanghelia acestei duminici nu trebuie să rodească în sufletul nostru spaimă și frică pentru ziua de mâine, ci dimpotrivă, speranță și încredere în Dumnezeu, care are grijă de noi. Acest gând îmi vine în minte și în inimă atunci când mă gândesc la ceea ce vrea cu adevărat să ne spună Mîntuitorul: ascultați de glasul meu, nu vă lăsați conduși de păstori falși și de învățături greșite; lăsați-vă conduși de mine pentru că eu sunt stăpânul timpului și al istoriei… și ori de câte ori veți auzi de persoane ucise, de cutremure, de războaie sau alte evenimente asemănătoare, nu vă temeți de ziua de mâine, pentru că eu, Domnul și Dumnezeul vostru, vă iubesc infinit de mult și sunt deja acolo. „Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa” (Lc 21,19).

pr Ștefan Bortă

† DUMINICA a 33-a de peste an
Ss. Elisabeta a Ungariei, calug, Florin, pr.

LECTURA I
Va răsări pentru voi Soarele dreptăţii.

Citire din cartea profetului Malahia 4,1-2a
1 Iată, vine ziua Domnului, care va arde ca un cuptor. Toţi cei trufaşi şi toţi cei care săvârşesc fărădelegea, vor fi ca paiele. Ziua care vine îi va mistui, spune Domnul universului, şi nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici ramură, 2a dar pentru voi, care vă temeţi de numele meu, va răsări Soarele dreptăţii; el va aduce vindecarea pe aripile lui.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 97,5-6.7-9a.9bc (R.: cf. 9)
R.: Domnul va veni să judece toate popoarele cu dreptate.
5 Cântaţi Domnului din harpă,
să răsune harpa împreună cu toate instrumentele.
6 Sunând din trompetă şi din corn,
strigaţi de bucurie în faţa Domnului, regele nostru. R.

7 Să vuiască marea şi tot ce cuprinde ea,
lumea şi toţi cei ce locuiesc într-însa.
8 Toate râurile să bată din palme
şi munţii să tresalte de bucurie în faţa Domnului
9a căci el vine să judece pământul. R.

9bc El va judeca lumea cu dreptate
şi popoarele fără părtinire. R.

LECTURA A II-A
Cine nu vrea să muncească să nu mănânce.

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 3,7-12
Fraţilor, 7 voi ştiţi bine ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi exemplul. 8 Noi n-am trăit printre voi în trândăvie şi pâinea, pe care am mâncat-o, n-am aşteptat-o pe gratis de la nimeni. Dimpotrivă, am lucrat ostenindu-ne din greu, zi şi noapte, ca să nu fim povară niciunuia dintre voi. 9 Desigur, nu că nu am fi avut acest drept, însă am vrut să fim pentru voi un exemplu de urmat. 10 Şi când eram la voi v-am dat această normă: cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce. 11 Am auzit că unii dintre voi trăiesc în trândăvie, umblă încolo şi încoace, fără să facă nimic. 12 În Domnul Isus Cristos acestora le poruncim şi le punem în vedere: să muncească în linişte şi să mănânce pâinea agonisită de ei!

Cuvântul Domnului

ALELUIA Lc 21,28
(Aleluia) Ridicaţi-vă privirea spre ceruri,
căci se apropie mântuirea voastră. (Aleluia)

EVANGHELIA
Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,5-19
În acel timp, 5 unii vorbeau despre templu, că este împodobit cu pietre frumoase şi daruri. 6 Isus le-a zis: „Vor veni zile în care din tot ce vedeţi nu va rămâne piatră peste piatră; totul va fi distrus!” 7 Ei l-au întrebat: „Învăţătorule, când se va întâmpla aceasta şi după care semn se va putea cunoaşte că este pe cale să se împlinească?” 8 Isus le-a răspuns: „Fiţi atenţi să nu fiţi duşi în eroare; căci mulţi vor veni purtând numele meu şi spunând: «Eu sunt», sau «Timpul este aproape!». Nu vă luaţi după ei. 9 Când veţi auzi vorbindu-se despre războaie şi răscoale, nu vă înspăimântaţi; căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, dar nu va fi încă sfârşitul”. 10 Isus a adăugat: „Un popor se va ridica împotriva altui popor şi o împărăţie împotriva alteia. 11 Vor fi mari cutremure de pământ, pe alocuri epidemii şi foamete; vor avea loc fapte înfricoşătoare şi semne mari în cer. 12 Dar mai înainte de acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, vă vor duce în faţa tribunalelor sinagogii, vă vor arunca în închisoare, vă vor duce în faţa regilor şi guvernatorilor pentru numele meu. 13 Aceasta va fi pentru voi prilej de a da mărturie. 14 Întipăriţi-vă bine în inimă, că nu trebuie să vă îngrijiţi de apărarea voastră; 15 eu însumi vă voi inspira acele cuvinte şi acea înţelepciune, cărora potrivnicii voştri nu vor putea să le ţină piept şi nici să le contrazică. 16 Vă vor trăda chiar părinţii, fraţii, familia, rudele şi prietenii voştri şi-i vor da la moarte pe unii dintre voi. 17 Veţi fi duşmăniţi de toţi din cauza numelui meu. 18 Dar nici un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. 19 Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa”.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

„Dă-ne mai multă credință!”

Într-o zi, apostolii s-au prezentat la Isus cu această frumoasă rugăminte: „Dă-ne mai multă credinţă”, sau „Măreşte-ne credinţa!” La prima vedere, rugămintea apostolilor pare de neînţeles pentru noi. De ce sau cum de se roagă pentru mai multă credinţă tocmai ei, apostolii, de vreme ce îl au în mijlocul lor pe însuşi Fiul lui Dumnezeu? Cu toate că erau fascinaţi de învăţăturile şi minunile sale, au simţit nevoia de a-i cere mai multă credinţă, deoarece Isus a ales să fie prezent în mijlocul lor în umilinţă, fără a-şi manifesta de la început, în mod deplin şi limpede, dumnezeirea sa.Credinta
În anul 1812, când împăratul Napoleon a ajuns în Rusia, unii locuitori din Moscova s-au rugat astfel: „Doamne al oştirilor cereşti, tu care ai înecat pe faraon în mare şi l-ai umilit pe mândrul Nabucodonosor, priveşte spre semeţul Napoleon, apucă-l cu braţul tău puternic, care ţine cerul şi pământul, şi zdrobeşte-l cum zdrobeşte olarul vasul de lut!”
Napoleon, auzind aceste rugăciuni, a spus: „Cu rugăciuni vor ei să mă bată? Între împăratul Rusiei şi între mine hotărăsc nu rugăciunile, ci baionetele; voi pătrunde până la Moscova cu cele 500.000 de baionete ale mele şi voi face de râs rugăciunile îndreptate împotriva mea”. Napoleon a ajuns, într-adevăr, până la Moscova, dar aceasta a fost spre înfrângerea lui şi spre distrugerea armatelor sale.
„Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta”(Lc 17,5-6). Prin acest răspuns, Isus a voit să sublinieze importanţa credinţei, dar în acelaşi timp şi raritatea acesteia. „Credinţă cât un grăunte de muştar”, adică oricât de puţină credinţă, dar credinţă adevărată să fie, şi atunci Domnul poate înfăptui şi astăzi minuni în viaţa noastră şi prin viaţa noastră, la fel ca şi în cazul ucenicilor care au devenit capabili să-l mărturisească pe Învăţătorul lor cu preţul vieţii, la fel ca în cazul locuitorilor din Moscova care au ieşit biruitori împotriva celor 500.000 de baionete ale lui Napoleon.
La 18 august 2013, papa Francisc, înainte de recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului”, le spunea celor adunaţi în Piaţa „Sfântul Petru”: „Credinţa nu este un element decorativ, ornamental; a trăi credinţa nu înseamnă a decora viaţa cu un pic de religie, ca şi cum ar fi un tort şi este decorat cu frişcă. Nu, nu aceasta este credinţa. Credinţa înseamnă a-l alege pe Dumnezeu drept criteriu-bază al vieţii”.
A avea credinţă nu înseamnă să-ţi aduci aminte de Dumnezeu doar în momentele grele şi a-l considera ca pe un automat de distribuit ajutoare ori sacramente, aşa cum sunt aparatele de băuturi răcoritoare, pe care le găsim prin parcări sau prin oraş, unde este suficient să introduci câteva monede, să apeşi pe un buton ca să obţii în mod automat o cafea cu sau fără zahăr, cu sau fără lapte! A avea credinţă înseamnă a te încredinţa cu totul în mâinile lui Dumnezeu, la fel ca un copil în braţele tatălui său, înseamnă a-l lăsa pe Dumnezeu la cârma vieţii tale.
Când ne-am rugat ultima oară asemenea apostolilor? Nu cumva, prin cererile pe care i le adresăm lui Dumnezeu, uneori dăm impresia că am avea doar stomac şi portofele?
Doamne, dă-ne harul ca, aşa nevrednici cum suntem, să nu uităm că tu ne-ai pregătit un loc la masa împărăţiei tale. Amin.

Pr. Ștefan Bortă

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,5-10
În acel timp, 5 apostolii i-au spus Domnului: „Dă-ne mai multă credinţă!” 6 Domnul le-a răspuns: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi putea zice acestui dud: «Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare!» şi el v-ar asculta. 7 Care dintre voi, dacă are un servitor la arat sau la păscut oile, îi va zice când se întoarce de la câmp: «Vino îndată şi şezi la masă?». 8 Nu-i va zice mai degrabă: «Pregăteşte-mi de mâncare, suflecă-ţi haina şi serveşte-mă până voi mânca şi voi bea eu, după aceea vei mânca şi vei bea şi tu?». 9 Şi va trebui oare să-i mulţumească servitorului pentru că acesta a făcut ceea ce i s-a poruncit? 10 La fel şi voi, după ce veţi fi făcut tot ce vi s-a poruncit, să spuneţi: «Suntem nişte servitori nevrednici, n-am făcut decât ceea ce eram datori să facem»”.

Cuvântul Domnului

Ziua Tineretului – Pildesti 4 mai 2013

„În piaţă am văzut că sunt mulţi tineri: este adevărat acest lucru? Sunt mulţi tineri? Unde sunt? Pe voi, care sunteţi la începutul drumului vieţii, vă întreb: V-aţi gândit la talanţii pe care Dumnezeu vi i-a dat? V-aţi gândit cum puteţi să îi puneţi în slujba celorlalţi? Nu îngropaţi talanţii! Pariaţi pe idealuri mari, acele idealuri care lărgesc inima, acele idealuri de slujire care vor face rodnici talanţii voştri. Viaţa nu ne este dată pentru ca să o păstrăm cu gelozie pentru noi înşine, ci ne este dată pentru ca să o dăruim. Dragi tineri, să aveţi un suflet mare! Nu vă fie frică să visaţi lucruri mari!”

(Papa Francisc, ultima audiență generală de pe  24 aprilie 2013)

„Pacea să fie cu voi!”

Dacă ar fi să îl definim pe Dumnezeu, meditând asupra fragmentului evanghelic propus pentru această duminică, am putea spune că este un Dumnezeu al milostivirii, al iertării și al păcii, pe care a venit să le reverse asupra noastră prin Isus Cristos, Fiul său. Este un Dumnezeu căruia îi pot prezenta nu numai îndoielile mele, dar și bucuriile și speranțele mele, planurile mele de viitor, îi pot vorbi, iar El mă poate asculta, mă poate ajuta să ies Sf Tomaafară din spatele ușilor încuiate de frica păcatelor și a greșelilor mele, din prezent sau din trecut, pentru a mă avânta cu deplină încredere în brațele sale, dătătoare de viață și de fericire veșnică. Cu toate acestea, de multe ori noi, oamenii, ne putem identifica cu apostolii: rămași în trecut, având în minte doar patima și moartea lui Isus, precum și momentele în care l-am părăsit, deși Isus ne cheamă să luăm parte împreună cu el la bucuria învierii!

Michel Quoist, preot și scriitor francez, referindu-se la atitudinea pe care trebuie să o avem față de greșelile noastre, spunea următoarele: „În definitiv, nu văd ce sens ar avea să-i sucim capul lui Dumnezeu cu remușcările noastre. Prea mulți creștini își mestecă păcatele de parcă ar fi gumă de mestecat. Parcă-l aud pe Tatăl ceresc spunând: „Termină odată cu remușcările tale, aruncă guma aceea pe care o mesteci și vino de mă îmbrățișează!” Ce rost are să ne aruncăm cu burta la pământ înaintea lui, etalându-ne lipsa de demnitate, în timp ce el stă cu mâinile întinse și ne așteaptă cu nerăbdare ca să ne aruncăm în brațele sale?” Să nu-l lăsăm să aștepte cu brațele întinse la nesfârșit. „Pacea să fie cu voi!”, le repetă Isus ucenicilor săi, ca și cum le-ar spune: „Curaj! Bucuria învierii să domnească în sufletele voastre!”

pr. Ștefan Bortă

ALELUIA In 20,29
(Aleluia) Pentru că m-ai văzut, Toma, ai crezut, spune Domnul;
fericiţi sunt cei care cred fără să fi văzut. (Aleluia)

EVANGHELIA
După opt zile, a venit Isus.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,19-31
19 Era după moartea lui Isus, în seara primei zile a săptămânii. De frica iudeilor, ucenicii încuiaseră uşile casei în care se aflau. Isus a venit, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pacea să fie cu voi!” 20După aceste cuvinte le-a arătat mâinile şi coasta. Ucenicii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. 21 Isus le-a zis din nou: „Pacea să fie cu voi! După cum m-a trimis pe mine Tatăl, la fel vă trimit şi eu pe voi!”22 Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt; 23 cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. 24 Unul dintre cei doisprezece, Toma, numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus. 25 I-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a declarat: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor, dacă nu voi pune degetul în locul cuielor şi nu voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. 26 Opt zile mai târziu, ucenicii lui erau iarăşi în casă şi Toma era împreună cu ei. A venit Isus, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijloc şi a zis: „Pacea să fie cu voi!” 27 Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, vezi mâinile mele; întinde-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, dar credincios”. 28 Toma i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 29 I-a zis Isus: „Pentru că m-ai văzut, Toma, de aceea crezi; fericiţi sunt cei care cred fără să fi văzut!” 30 Isus a mai făcut înaintea ucenicilor săi şi multe alte minuni care nu sunt scrise în cartea aceasta; 31 iar acestea s-au scris ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi prin credinţa voastră să aveţi viaţă în numele lui.

Cuvântul Domnului

Doamne, mărește-ne credința!

Talmudul ne povestește despre un prinț care a luat-o razna într-o țară îndepărtată. Regele l-a chemat înapoi. El a răspuns: „Sunt prea departe. Nu mai pot ajunge în țara mea”. Regele i-a trimis vorbă: „Parcurge cât drum poți. Eu voi face restul, venind în întâmpinarea ta”.

– Sunt persoane care afirmă uneori, mai mult în glumă, că motivul pentru care Isus ar fi apărut mai întâi femeilor după înviere ar fi fost acela de a se asigura că vestea învierii se va răspândi cu repeziciune… Adevăratul motiv este, cu siguranță, altul: marea iubire care016 le-a făcut capabile de a înfrunta orice pericol și de a-l urma pe Isus până pe Calvar, atunci când ceilalți ucenici l-au părăsit. „Dragostea acoperă o mulțime de păcate” (1Pt 4,8).

Isus cunoaște slăbiciunea ucenicilor săi: deși aceștia l-au părăsit atunci când se afla în suferință, Mântuitorul nu încetează să-i recunoască ca „frații mei”, așa cum apare în relatarea sfântului evanghelist Matei: „Mergeți și dați de știre fraților mei să meargă în Galileea și acolo mă vor vedea” (Mt 28,10). Cu adevărat, iubirea lui Dumnezeu față de noi a întrecut în măreție păcatele noastre! „Fraților mei”, nu așa cum s-ar fi cuvenit să spună: „acelor certăreți, acelor oameni care au promis că-mi vor fi alături indiferent ce s-ar întâmpla, dar atunci când au dat de greu au și fugit care încotro au apucat, cu excepția lui Ioan, nefiind prezenți pe Golgota când îmi dădeam viața pentru ei.” Așa se comportă și astăzi Dumnezeu cu noi: nu încetează să ne considere membrii familiei sale, ne dă curaj să ne apropiem de el, indiferent care ar fi gravitatea păcatelor noastre, nu încetează să ne fie acel Tată milostiv și iubitor, aflat în permanență în căutarea fiilor săi! Așadar, „curaj, ridică-te, te cheamă” (Mc 10,49); bucuria învierii să inunde inima ta!

pr. Ștefan Bortă

ALELUIA Ps 117,24
(Aleluia) Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul:
să ne bucurăm şi să ne înveselim într-însa. (Aleluia)

EVANGHELIA
Mergând în lumea întreagă, predicaţi evanghelia.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 16,9-15
9 După ce a înviat, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, Isus s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care alungase şapte demoni. 10 Ea a plecat să ducă vestea celor care fuseseră cu el şi care erau abătuţi şi plângeau. 11 Când au auzit însă că este viu şi că a fost văzut de ea, ei nu i-au dat crezare.12 După ce s-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la ţară, 13 aceştia s-au întors şi au dat de ştire celorlalţi, dar nici lor nu le-au dat crezare. 14 În cele din urmă li s-a arătat chiar celor unsprezece, în timp ce stăteau la masă, şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu au dat crezare celor care îl văzuseră înviat. 15 Apoi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura”.

Cuvântul Domnului

„Aruncați mreaja în partea dreaptă…”

Ucenicii erau buni pescari, au ales timpul cel mai potrivit pentru pescuit, și-au unit forțele, dar totul a fost în zadar: s-au trudit o noapte întreagă și, cu toate acestea, nu au prins nimic… pentru că Domnul nu era cu ei! Fără ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu toată munca omului este sortită eșecului, așa după cum ne face să înțelegem autorul unui psalm, care afirmă: „Dacă Domnul n-ar zidi casa, în zadar ar trudi cei care o zidesc. Dacă Domnul n-ar păzi cetatea, în zadar ar veghea cel care o păzește. În zadar vă sculați dis-de-dimineață și vă culcați târziu, mâncându-vă pâinea în oboseală, pe când Domnul o dă preaiubiților săi în timpul somnului”(Ps127,1-2).Pescuirea-minunata-2 (1)

La fel ca și ucenicii, și noi ne facem de multe ori planuri pentru viitor, mai ales dacă suntem tineri, planuri de genul: vreau să fiu…, vreau să ajung…, vreau să am…, vreau să construiesc…, vreau să mă bucur de… și e normal ca să îmi propun și să realizez ceva în viață, să am speranțe pentru viitor. Dar, în definitiv, știu eu cu adevărat care este scopul vieții mele? Știu eu pentru ce trăiesc pe acest pământ? Ce speranțe am eu pentru viitor, sau mai bine zis, în cine sau în ce îmi pun speranțele? Cine sau ce mă hrănește? Dacă în toate acestea mă limitez doar la cele materiale, dacă mă încred numai în oameni, sau numai în puterile mele atât de slabe, atunci înseamnă că „pescuiesc” într-o direcție greșită, înseamnă că pe „barca” vieții mele stă scris ca pe Titanic: „No God!”, fără Dumnezeu, iar fără Dumnezeu rezultatul nu poate fi decât unul singur: dezamăgirea și, în cele din urmă, eșecul. Ce am de făcut? Să ascult de Domnul și să arunc mreaja în „partea dreaptă a luntrei”, să „mă rog ca și cum totul ar depinde de Dumnezeu, și să muncesc ca și cum totul ar depinde de mine” (cf. sf. Augustin).

pr. Ștefan Bortă

ALELUIA Ps 117,24
(Aleluia) Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul:
să ne bucurăm şi să ne înveselim într-însa. (Aleluia)

EVANGHELIA
A venit Isus, a luat pâine şi le-a dat-o ucenicilor, de asemenea şi peşte.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,1-14
În acel timp, 1 Isus s-a arătat din nou ucenicilor săi la Marea Tiberiadei, şi iată cum: 2 Erau împreună Simon Petru, Toma, adică Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre ucenicii lui. 3 Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc”. I-au zis ceilalţi: „Mergem şi noi cu tine”. Au plecat şi s-au urcat în luntre. În noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Dimineaţă, Isus a apărut pe ţărm, dar ucenicii nu au ştiut că este Isus. 5 Isus le-a zis: „Fiilor, aveţi de mâncare ceva peşte?” Ei au răspuns: „Nu!” 6 Le-a zis el: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a luntrei şi veţi prinde”. Au aruncat mreaja şi de data aceasta nu puteau să o tragă de mulţimea peştilor. 7 Atunci ucenicul pe care îl iubea Isus i-a zis lui Petru: „E Domnul!” Petru, auzind că este Domnul şi-a pus haina, căci nu avea nimic pe el, şi a sărit în apă. 8 Ceilalţi ucenici au venit cu luntrea, pentru că erau departe de ţărm, ca la o sută de metri, şi trăgeau mreaja cu peşti. 9 Când au venit la ţărm, au văzut jar pus jos, peşte deasupra şi pâine. 10 Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum”. 11 Simon Petru a urcat în luntre şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei peşti mari şi cu toate că erau atâţia nu s-a rupt mreaja. 12 Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-l întrebe: „Cine eşti tu?”, ştiind că este Domnul. 13 Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o lor, de asemenea şi peştele. 14 Era pentru a treia oară că Isus se arăta ucenicilor săi, după ce înviase din morţi.

Cuvântul Domnului

„Deschideți larg porțile lui Cristos!”

Pe 22 octombrie 1978, într-o duminică, Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea spunea lumii întregi: „Nu vă fie teamă! Deschideți, ba chiar, deschideți larg porțile lui Cristos!”Iată de ce primul cuvânt pe care Isus îl adresează ucenicilor săi, dar și nouă, celor de azi, este un salut al păcii: „Pace vouă!” De ce ar putea să ne fie teamă de Cristos? Nu cumva ne122 gândim că atunci când ne cheamă să-l urmăm, să fim martori ai învierii sale într-o lume parcă din ce în ce mai confuză, ar cere prea mult de la noi? Poate că ne este frică să-i deschidem larg porțile lui Cristos, crezând că a fi creștini din convingere, a ne ruga, a ne spovedi sau a ne împărtăși, a ține un rozariu în mână, toate acestea ar fi incompatibile cu dorința noastră de a ne bucura de viață, de parcă Isus ar vrea să ne vadă veșnic triști și posomorâți… De fapt, tristețea sau tulburarea la un creștin se datorează neîncredințării pe deplin în mâinile lui Dumnezeu, trăind cu inima împărțită în două: am vrea să gustăm când din pacea Mântuitorului, când din pacea lumii. Un asemenea comportament le va fi reproșat de Dumnezeu multor creștini deoarece nu face altceva decât să creeze o imagine falsă despre ceea ce înseamnă a fi un adevărat creștin și poate fi o piedică în calea altora spre a crede în Cristos, sau măcar un motiv de a ezita să îmbrățișeze credința creștină, așa cum a fost în cazul conducătorului spiritual al mișcării pentru independența Indiei, Mahatma Gandhi, care a afirmat: „Voi, creștinii, aveți în custodia voastră un document suficient pentru a face să explodeze în bucăți civilizația, pentru a da lumea peste cap și a aduce pacea în această lume sfâșiată de război; dar vă comportați ca și cum ar fi numai un text de literatură frumoasă și nimic mai mult.” Eu ce mărturie dau despre Cristos în fața lumii?

pr. Ștefan Bortă

ALELUIA Ps 117,24
(Aleluia) Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul:
să ne bucurăm şi să ne înveselim într-însa. (Aleluia)

EVANGHELIA
Aşa trebuia să pătimească Cristos şi să învie din morţi a treia zi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,35-48
În acel timp, 35 ucenicii, care s-au întors de la Emaus, au povestit celor unsprezece, care se aflau împreună cu ai lor, cele petrecute pe drum şi cum l-au recunoscut pe Isus la frângerea pâinii. 36 Pe când vorbeau ei acestea, Isus a apărut în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 37 Cuprinşi de uimire şi de spaimă, credeau că văd un duh. 38 Isus le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? 39 Priviţi mâinile mele şi picioarele mele, că eu însumi sunt; pipăiţi-mă şi convingeţi-vă căci un duh nu are nici carne şi nici oase, precum mă vedeţi pe mine că am”. 40 Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele. 41 Fiindcă, de bucurie şi uimire nu le venea să creadă, le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” 42 Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript. 43El a luat şi a mâncat înaintea lor. 44 Apoi le-a zis: „Amintiţi-vă de cuvintele pe care vi le-am spus pe când eram încă împreună cu voi: Trebuia să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi”. 45 Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. 46 Şi le-a spus: „Aşa este scris: Cristos trebuia să pătimească, să învie din morţi a treia zi 47 şi să se propovăduiască în numele lui pocăinţa spre iertarea păcatelor, la toate neamurile, începând de la Ierusalim. 48 Voi sunteţi martori ai acestor lucruri”.

Cuvântul Domnului

„Rămâi cu noi că se lasă seara…”

Drumul spre Emaus a devenit simbolul dezolării sufletești: la fel ca și cei doi ucenici, de multe ori și noi încercăm să fugim departe de „Ierusalimul nostru”, preferăm o cale mai ușoară, diferită de cea a Mântuitorului nostru, care se dovedește în cele din urmă a fi iluzorie, o vânare de vânt. Ce am sperat și m-am încrezut în Dumnezeu că va face? Este astăzi „a treia zi” și el n-a făcut ceea ce am așteptat, și de aceea îmi imaginez că am dreptate să fiu descurajat și să-l acuz pe Dumnezeu?! Îl căutăm pe Dumnezeu în altă parte și nu ne dăm seama că Dumnezeu este prezent în lucrurile obișnuite și în oamenii obișnuiți din jurul nostru, că este într-adevăr Emanuel, un Dumnezeu care ne însoțește pe drumul nostru, care dă sens vieții noastre. Isus le permite ucenicilor să-și descarce sufletul, să-și spună grijile, temerile, nedumeririle… Dumnezeu ne ascultă când ne adresăm lui… dar noi…, îl ascultăm pe Dumnezeu? Numai el ne poate potoli setea după fericire și ne poate da răspunsul mult căutat la problemele ce ne frământă inima.discipulos de emaus
Când ne amintim noi mai des de Dumnezeu? Nu cumva îl privim uneori mai mult ca pe un tonomat, ori ca pe un sérvice, în loc de a-l vedea ca pe Tatăl nostru cel bun și iubitor? Cât de greoi suntem la inimă și cât de încețoșată ne este privirea, încât am putea spune asemenea sfântului Augustin: „Târziu te-am iubit, frumusețe, atât de veche și atât de nouă, târziu te-am iubit! Căci iată, tu te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afara mea […] M-ai chemat, m-ai strigat și ai sfâșiat surzenia mea! Ai fulgerat, ai străluminat și ai izgonit orbirea mea! Ai răspândit mireasma ta, ți-am respirat suflarea, iar acum suspin după tine, ți-am simțit gustul, iar acum mi-e sete și mi-e foame de tine! M-ai atins și ai aprins în mine dorința după pacea ta!”

pr. Ștefan Bortă

ALELUIA Ps 117,24
(Aleluia) Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul:
să ne bucurăm şi să ne înveselim într-însa. (Aleluia)

EVANGHELIA
L-au cunoscut la frângerea pâinii.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,13-35
13 A treia zi, după moartea lui Isus, doi ucenici mergeau către un sat numit Emaus, situat la două ore de mers din Ierusalim, 14 şi vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. 15 Pe când vorbeau şi discutau aprins, Isus însuşi s-a apropiat şi a început să meargă cu ei. Însă ochii lor erau ţinuţi să nu-l cunoască. 17 Isus le-a zis: „Despre ce vorbeaţi între voi pe drum?” Atunci ei, foarte trişti, s-au oprit.18 Unul dintre ei, cu numele Cleofa, i-a răspuns: „Oare tu eşti singurul dintre toţi cei care au fost la Ierusalim, care nu cunoaşte cele petrecute acolo zilele acestea?” 19 El i-a întrebat: „Ce anume?” I-au răspuns: „Cele despre Isus din Nazaret, care era profet puternic prin faptele şi cuvintele sale în faţa lui Dumnezeu şi a întregului popor; 20 arhiereii şi mai marii poporului l-au trădat, au cerut să fie condamnat la moarte şi să fie răstignit. 21 Noi speram că el va fi eliberatorul lui Israel şi iată, astăzi este deja a treia zi de când s-au petrecut toate acestea. 22 Ba mai mult, nişte femei de-ale noastre ne-au şi speriat; ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, 23 dar n-au găsit trupul lui; atunci au venit să ne spună că le-au apărut şi nişte îngeri, care le-au spus că el trăieşte. 24 Unii dintre ai noştri au mers la mormânt şi au găsit că cele spuse de femei erau adevărate, dar pe el nu l-au văzut”. 25Atunci Isus le-a zis: „Aşadar, tot n-aţi înţeles! Cât de greoi sunteţi la inimă, ca să credeţi toate cele spuse de profeţi! 26 Nu trebuia oare ca Mesia să sufere toate acestea pentru a intra în slava sa?” 27Şi, începând cu Moise şi continuând cu toţi profeţii, le-a dovedit din toată Scriptura cele care se refereau la el. 28 Când s-au apropiat de satul în care mergeau, Isus s-a făcut că merge mai departe.29 Dar ei s-au străduit să-l reţină: „Rămâi cu noi, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite”. A intrat deci şi a rămas cu ei. 30 Şi, pe când stătea cu ei la masă, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o. 31 Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut din ochii lor.32 Iar ei şi-au zis unul către altul: „Nu ne ardea oare inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” 33 Şi imediat s-au ridicat de la masă şi s-au întors la Ierusalim. Acolo i-au găsit pe cei unsprezece apostoli, adunaţi cu ai lor, 34 care le-au zis: „E adevărat, Domnul a înviat şi i s-a arătat lui Simon Petru”. 35 La rândul lor, au povestit ce li s-a întâmplat pe drum şi cum l-au cunoscut la frângerea pâinii.

Cuvântul Domnului

Ultima audiență a Papei Benedict al XVI-lea

Veneraţi Fraţi întru Episcopat şi întru Preoţie,

Stimate Autorităţi,

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă mulţumesc că aţi venit aşa de numeroşi la această ultimă Audienţă generală a mea.

Mulţumesc din inimă! Sunt cu adevărat emoţionat! Şi văd Biserica vie! Şi cred că trebuie să spunem un mulţumesc şi Creatorului pentru timpul frumos pe care ni-l dăruieşte acum când mai e încă iarnă.

Ca apostolul Paul în textul biblic pe care l-am ascultat (cf. Col 1,3-6), şi eu simt în inima mea că trebuie să-i mulţumesc mai ales lui Dumnezeu, care conduce şi face să crească Biserica, Lui care seamănă Cuvântul său şi astfel alimentează credinţa în poporul său. Însfantul-parinte-papa-benedict-al-xvi-lea acest moment sufletul meu se lărgeşte şi îmbrăţişează întreaga Biserică răspândită în lume; şi-i aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru “veştile” pe care în aceşti ani ai slujirii petrine am putut să le primesc cu privire la credinţa în Domnul Isus Cristos şi despre caritatea care circulă realmente în Trupul Bisericii şi-l face să trăiască în iubire şi despre speranţa care ne deschide şi ne orientează spre viaţa în plinătate, spre patria din cer.

Simt că-i port pe toţi în rugăciune, într-un prezent care este cel al lui Dumnezeu, unde adun fiecare întâlnire, fiecare călătorie, fiecare vizită pastorală. Totul şi pe toţi îi adun în rugăciune pentru a-i încredinţa Domnului: pentru ca să avem cunoaştere deplină a voinţei sale, cu toată înţelepciunea şi înţelegerea spirituală, şi pentru ca să putem să ne comportăm în mod vrednic de El, de iubirea sa, aducând roade prin orice faptă bună (cf. Col 1,9-10).

În acest moment, există în mine o mare încredere, pentru că ştiu, ştim noi toţi, că Cuvântul adevărului Evangheliei este forţa Bisericii, este viaţa sa. Evanghelia purifică şi reînnoieşte, aduce rod, oriunde comunitatea credincioşilor o ascultă şi primeşte harul lui Dumnezeu în adevăr şi în caritate. Aceasta este încrederea mea, aceasta este bucuria mea.421878_545999848765781_932660481_n

Când, la 19 aprilie în urmă cu aproape opt ani, am acceptat să asum slujirea petrină, am avut certitudinea fermă care m-a însoţit mereu: această certitudine a vieţii Bisericii din Cuvântul lui Dumnezeu. În acel moment, aşa cum am exprimat deja de mai multe ori, cuvintele care au răsunat în inima mea au fost: Doamne, de ce îmi ceri asta şi ce anume îmi ceri? Este o povară mare aceea pe care mi-o pui pe umeri, dar dacă Tu îmi ceri asta, la cuvântul tău voi arunca năvoadele, fiind sigur că Tu mă vei conduce, chiar şi cu toate slăbiciunile mele. Şi după opt ani pot spune că Domnul m-a condus, mi-a fost aproape, am putut să percep zilnic prezenţa sa. A fost o bucată de drum al Bisericii care a avut momente de bucurie şi de lumină, dar şi momente grele; m-am simţit ca sfântul Petru cu apostolii în barcă pe lacul din Galileea: Domnul ne-a dăruit atâtea zile de soare şi de briză uşoară, zile în care pescuirea a fost abundentă; au fost şi momente în care apele erau agitate şi vântul potrivnic, ca în toată istoria Bisericii, şi Domnul părea că doarme. Dar am ştiut mereu că în barca aceea este Domnul şi am ştiut mereu că barca Bisericii nu este a mea, nu este a noastră, ci a sa. Şi Domnul n-o lasă să se scufunde; El e cel care o conduce, desigur şi prin oamenii pe care i-a ales, pentru că aşa a voit. Aceasta a fost şi este o certitudine, pe care nimic n-o poate întuneca. Şi pentru aceasta inima mea este astăzi plină de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că a făcut să nu lipsească niciodată întregii sale Biserici şi chiar şi mie consolarea sa, lumina sa, iubirea sa.

Suntem în Anul Credinţei, pe care l-am voit pentru a întări tocmai credinţa noastră în Dumnezeu într-un context care pare să-l pună tot mai mult pe planul al doilea. Aş vrea să vă invit pe toţi să reînnoim încrederea fermă în Domnul, să ne încredinţăm ca nişte copii în braţele lui Dumnezeu, fiind siguri că acele braţe ne susţin mereu şi sunt ceea ce ne permite să mergem în fiecare zi, chiar şi în oboseală. Aş vrea ca fiecare să se simtă iubit de acel Dumnezeu care l-a dăruit pe Fiul său pentru noi şi care ne-a arătat iubirea sa fără margini. Aş vrea ca fiecare să simtă bucuria că este creştin. Într-o frumoasă rugăciune care ar trebui recitată zilnic dimineaţa se spune: “Te ador, Dumnezeul meu, şi te iubesc cu toată inima mea. Îţi mulţumesc pentru că m-ai creat, pentru că m-ai făcut creştin…”. Da, să fim bucuroşi pentru darul credinţei; este binele cel mai preţios, pe care nimeni nu ni-l poate lua! Să-i mulţumim Domnului pentru asta în fiecare zi, cu rugăciunea şi cu o viaţă creştină coerentă. Dumnezeu ne iubeşte, dar aşteaptă ca să-l iubim şi noi!

Dar nu numai lui Dumnezeu vreau să-i mulţumesc în acest moment. Un Papă nu este singur la conducerea bărcii lui Petru, chiar dacă este prima sa responsabilitate. Eu nu m-am simţit niciodată singur în purtarea bucuriei şi a poverii slujirii petrine; Domnul a pus lângă mine atâtea persoane care, cu generozitate şi iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică, m-au ajutat şi au fost aproape de mine. Înainte de toate voi, iubiţi Fraţi Cardinali: înţelepciunea voastră, sfaturile voastre, prietenia voastră au fost preţioase pentru mine; Colaboratorii mei, începând de la Secretarul meu de Stat care m-a însoţit cu fidelitate în aceşti ani; Secretariatul de Stat şi întreaga Curie Romană, precum şi toţi cei care, în diferitele sectoare, prestează slujirea lor faţă de Sfântul Scaun: sunt multe feţe care nu ies în evidenţă, rămân în umbră, dar tocmai în tăcere, în dăruirea cotidiană, cu spirit de credinţă şi umilinţă au fost pentru mine un sprijin sigur şi vrednic de încredere. Un gând special se îndreaptă către Biserica de Roma, Dieceza mea! Nu pot să-i uit pe Fraţii întru Episcopat şi întru Preoţie, persoanele consacrate şi întregul popor al lui Dumnezeu: în vizitele pastorale, în întâlniri, în audienţe, în călătorii, am perceput mereu mare atenţie şi afect profund; dar şi eu i-am iubit pe toţi şi pe fiecare, fără deosebiri, cu acea caritate pastorală care este inima oricărui Păstor, mai ales a Episcopului de Roma, a Succesorului Apostolului Petru. În fiecare zi l-am purtat pe fiecare dintre voi în rugăciune, cu inima de tată.

Aş vrea ca salutul meu şi mulţumirea mea să ajungă apoi la toţi: inima unui Papă se lărgeşte la lumea întreagă. Şi aş vrea să exprim recunoştinţa mea Corpului diplomatic de pe lângă Sfântul Scaun, care face prezentă marea familie a naţiunilor. Aici mă gândesc şi la toţi cei care lucrează pentru o bună comunicare şi cărora le mulţumesc pentru slujirea lor importantă.

La acest punct aş vrea să mulţumesc din inimă şi tuturor persoanelor numeroase din toată lumea, care în ultimele săptămâni mi-au trimis semne emoţionante de atenţie, de prietenie şi de rugăciune. Da, Papa nu este niciodată singur, acum experimentez asta încă o dată într-un mod aşa de mare încât atinge inima. Papa aparţine tuturor şi foarte multe persoane se simt foarte aproape de el. Este adevărat că primesc scrisori de la cei mari ai lumii – de la şefii de stat, de la conducătorii religioşi, de la reprezentanţii lumii culturii etc. Dar primesc şi foarte multe scrisori de la persoane simple care-mi scriu pur şi simplu din inima lor şi mă fac să simt afectul lor, care se naşte din faptul de a fi împreună cu Cristos Isus, în Biserică. Aceste persoane nu-mi scriu aşa cum se scrie de exemplu unui principe sau unui mare om care nu este cunoscut. Îmi scriu ca fraţi şi surori sau ca fii şi fiice, cu sentimentul unei legături familiare foarte afectuoase. Aici se poate atinge cu mâna ce anume este Biserica – nu o organizaţie, o asociaţie cu scopuri religioase sau umanitare, ci un trup viu, o comuniune de fraţi şi surori în Trupul lui Isus Cristos, care ne uneşte pe toţi. A experimenta Biserica în acest mod şi aproape a putea atinge cu mâinile forţa adevărului său şi a iubirii sale este motiv de bucurie, într-un timp în care atâţia vorbesc despre declinul ei. Dar vedem cum Biserica este vie astăzi!

În aceste ultime luni, am simţit că forţele mele erau diminuate şi i-am cerut lui Dumnezeu cu insistenţă, în rugăciune, să mă lumineze cu lumina sa pentru a mă face să iau decizia cea mai corectă nu pentru binele meu, ci pentru binele Bisericii. Am făcut acest pas în deplină conştiinţă despre gravitatea şi chiar noutatea sa, dar cu o profundă seninătate a sufletului. A iubi Biserica înseamnă a avea şi curajul de a face alegeri dificile, suferite, având mereu în faţă binele Bisericii şi nu pe noi înşine.

Aici permiteţi-mi să mă întorc încă o dată la ziua de 19 aprilie 2005. Gravitatea deciziei a fost tocmai şi în faptul că începând din acel moment eram angajat totdeauna şi pentru totdeauna de către Domnul. Totdeauna – cel care asumă slujirea petrină nu mai are nici o privacy. Aparţine totdeauna şi în totalitate tuturor, întregii Biserici. Vieţii sale îi este, ca să spunem aşa, luată totalmente dimensiunea privată. Am putut experimenta, şi experimentez exact acum, că unul primeşte viaţa chiar atunci când o dăruieşte. Mai înainte am spus că multe persoane care-l iubesc pe Domnul îl iubesc şi pe Succesorul sfântului Petru şi sunt afecţionate de el; că Papa are cu adevărat fraţi şi surori, fii şi fiice în toată lumea şi că se simte în siguranţă în îmbrăţişarea comuniunii voastre; pentru că nu-şi mai aparţine sieşi, aparţine tuturor şi toţi îi aparţin lui.

Acel “totdeauna” este şi un “pentru totdeauna” – nu mai există o întoarcere în privat. Decizia mea de a renunţa la exercitarea activă a slujirii nu revocă asta. Nu mă întorc la viaţa privată, la o viaţă de călătorii, întâlniri, recepţii, conferinţe etc. Nu abandonez crucea, ci rămân în mod nou lângă Domnul Răstignit. Nu mai port puterea funcţiei pentru conducerea Bisericii, dar în slujirea rugăciunii rămân, ca să spunem aşa, în staulul sfântului Petru. Sfântul Benedict, al cărui nume îl port ca Papă, îmi va fi de mare exemplu în asta. El ne-a arătat calea pentru o viaţă, care, activă sau pasivă, aparţine total lucrării lui Dumnezeu.Benedict XVI

Mulţumesc tuturor şi fiecăruia şi pentru respectul şi înţelegerea cu care aţi primit această decizie aşa de importantă. Eu voi continua să însoţesc drumul Bisericii cu rugăciunea şi reflecţia, cu acea dedicare Domnului şi Miresei sale pe care am încercat s-o trăiesc până acum în fiecare zi şi pe care aş vrea s-o trăiesc mereu. Vă cer să mă amintiţi în faţa lui Dumnezeu şi mai ales să vă rugaţi pentru Cardinali, chemaţi la o misiune aşa de relevantă, şi pentru noul Succesor al Apostolului Petru: Domnul să-l însoţească cu lumina şi forţa Duhului său.

Să invocăm mijlocirea maternă a Fecioarei Maria Mama lui Dumnezeu şi a Bisericii pentru ca să ne însoţească pe fiecare dintre noi şi întreaga comunitate eclezială; Ei să ne încredinţăm, cu profundă încredere.

 Dragi prieteni! Dumnezeu conduce Biserica sa, o susţine mereu şi mai ales în momentele dificile. Să nu pierdem niciodată această viziune de credinţă, care este unica adevărată viziune a drumului Bisericii şi al lumii. În inima noastră, în inima fiecăruia dintre voi, să fie mereu certitudinea bucuroasă că Domnul este alături de noi, nu ne abandonează, ne este aproape şi ne învăluie cu iubirea sa. Mulţumesc!